Un bărbat de 42 de ani, antrenor de înot şi fost şef de club sportiv din Câmpina, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 12 ani. Măsura dispusă de Judecătoria Câmpina nu este definitivă şi poate fi contestată.
Ancheta a început ca urmare a plângerii formulate de mama minorei, care a reclamat că antrenorul ar fi sărutat copilul pe gură şi ar fi atins-o pe sâni în cel puţin două ocazii, în timpul unor antrenamente. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a precizat că cercetările au demarat la 15 mai 2026.
Pe 27 mai, poliţiştii au făcut o percheziţie la domiciliul bărbatului din comuna Scorţeni, ocazie cu care au ridicat probe şi l-au condus la audieri, după care a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă, având în vedere implicarea unei persoane minore în dosar.
Primarul municipiului Câmpina a solicitat public ca antrenorul să demisioneze din toate funcţiile de la clubul sportiv şi să se retragă din activităţile cu minori până la finalizarea anchetei.


Comentarii recente