O parte dintre cele 409 persoane vulnerabile relocate în urma descinderilor DIICOT din 30 iunie ar putea reveni la așezământul din Dumbrava până la sfârșitul anului, a anunțat Viorel Pașca. El susține că Ana Rădulescu, șefa Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), a fost mandatată de ministrul Marius Pâslaru să facă demersurile necesare pentru acreditarea și licențierea serviciilor.
Pașca spune că ANPDPD este dispusă să sprijine obținerea autorizațiilor, iar următorul pas va fi o evaluare la fața locului pentru a stabili ce formă de serviciu social poate fi autorizată în condițiile existente. El a punctat că nu dorește ca așezământul să devină un azil privat și caută o formă organizatorică care să permită funcționarea legală, fie ca locuințe protejate, fie sub alt regim de servicii sociale.
Potrivit lui Pașca, diferențele între un azil și o locuință protejată includ reguli privind numărul de persoane pe cameră, vârsta minimă sau condițiile de internare. El afirmă că intenționează să primească în continuare persoane vulnerabile fără resurse. Din cele 409 persoane relocate, 149 aveau încadrare în grad de handicap, 212 erau vârstnici, iar 15 au fost internate pentru supraveghere medicală.
În dosarul deschis după descinderi, Pașca, soția, cei trei fii și administratoarea caselor din Dumbrava, Incești și Tinca au fost cercetați pentru trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat. Curtea de Apel București a dispus ulterior cercetarea în libertate și a înlăturat controlul judiciar, motivând că procurorii nu au prezentat probe suficiente pentru menținerea măsurilor preventive.


Comentarii recente