Județul Iași devine primul din țară în care sălile cu aparate tip slot-machine sunt interzise, după ce toate cele 98 de consilii locale din orașe și comune au votat în favoarea măsurii. Decizia urmează unei campanii civice susținute de o petiție semnată de mii de persoane, care a semnalat impactul social și familial al jocurilor de noroc cu aparate.
Paul Ciobanu, cofondator al Grupului de Inițiativă Civică „În Stradă”, a declarat că demersul a pornit din comuna Miroslava, a continuat în municipiul Iași și s-a extins în toate localitățile din județ. „Pe raza întregului județ nu mai sunt permise slot-machine-urile. Nu se vor mai emite noi autorizații pentru sălile de jocuri sau pentru aparatele de acest tip”, a spus el, precizând că efectele vor fi vizibile din anul viitor.
Consiliul Local al municipiului Iași a mers mai departe și a interzis toate formele de jocuri de noroc, cu excepția Loto și Prono. Municipiul Pașcani a fost ultima administrație care a adoptat interdicția, după ce inițial proiectul nu a întrunit voturile necesare.
Aplicarea măsurii diferă între localități: unele au decis închiderea imediată a sălilor, altele permit funcționarea până la expirarea autorizațiilor existente. Potrivit Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, ultimele licențe din județ expiră în februarie 2027, când Iași ar putea rămâne complet liber de aparatele tip slot-machine.


Comentarii recente