Un tânăr de 21 de ani care ameninţa că se sinucide s-a dezechilibrat şi a căzut de pe acoperişul unui bloc dezafectat din Deva, joi dimineaţă. La faţa locului au intervenit echipaje ale Poliţiei Municipiului Deva, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, inclusiv echipa de negociatori a IPJ Hunedoara.
Negociatorii au purtat discuţii cu bărbatul timp de aproximativ o oră, folosind tehnici specifice pentru a-l determina să renunţe la gest, însă la un moment dat acesta s-a dezechilibrat şi a căzut în gol.
Victima a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei în stare gravă şi transportată la Spitalul Judeţean din Deva pentru îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi circumstanţele care l-au determinat pe tânăr să urce pe acoperişul blocului.


Comentarii recente