Un bărbat de 62 de ani din comuna Gurasada a fost surprins vineri circulând cu o tricicletă pe autostrada A1, în zona localității Ilia, inclusiv pe banda a doua și pe contrasens. Conducătorul a pătruns pe autostradă la kilometrul 392 și se deplasa dinspre Ilia spre Sebeș, pe calea destinată sensului Sibiu–Arad.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc pe 21 august, între orele 14:24 și 15:04. La 112 au fost primite 19 apeluri de la șoferi care au semnalat prezența tricicletei pe autostradă.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au intervenit coordonat. Un echipaj aflat la aproximativ 76 km a început să încetinească traficul în apropierea zonei, iar altul, aflat la circa 60 km pe sensul opus, s-a deplasat în regim de urgență pentru a-l intercepta pe triciclist.
Bărbatul a fost oprit și scos în afara părții carosabile, fără să se producă accidente sau victime. El a fost sancționat contravențional cu 1.946,25 lei pentru conducerea unei triciclete pe autostradă.
IPJ Hunedoara subliniază că vigilența participanților la trafic și intervenția promptă a polițiștilor au contribuit la evitarea unei posibile tragedii.


Comentarii recente