O femeie în vârstă de 59 de ani din comuna Barcea, județul Galați, dată dispărută de sora sa, a fost găsită moartă în locuința bărbatului cu care ar fi avut o relație de concubinaj. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii decesului.
Secția 3 Poliție Rurală Liești a fost sesizată duminică, în jurul orei 13:00, printr-un apel la 112, de către o femeie care a semnalat dispariția surorii sale. După verificări, oamenii legii au identificat trupul neînsuflețit în locuința bărbatului din aceeași localitate.
IPJ Galați a transmis că trupul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Surse apropiate anchetei citate de presa locală arată că victima se afla în stare avansată de putrefacție, iar o primă estimare indică faptul că decesul s-ar fi produs în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Ancheta, coordonată de procuror, a fost începută sub aspectul uciderii din culpă, dar anchetatorii nu exclud o ipoteză mai gravă în funcție de rezultatele necropsiei. Potrivit informațiilor preliminare, femeia nu ar fi avut domiciliu stabil și ar fi avut probleme legate de consumul de alcool.


Comentarii recente