
Asasinul din Grădina Botanică avea asupra sa obiecte cu simboluri satanice. Acesta a fost mascat, aşa cum se vede în jocul Squid Game FOTO.
La perchezițiile efectuate, polițiștii au descoperit în rucsacul lui Mario Fojică, elevul responsabil de comiterea crimei de la Colegiul Militar din Craiova, mai multe obiecte care pot indica premeditarea. Printre acestea se numără maceta cu care adolescentul în vârstă de 17 ani a comis asasinatul cu sânge rece, precum și o pentagramă.

În ceea ce privește crima din Grădina Botanică, anchetatorii au confirmat că Mario a atacat victimele, Emanuel Bădică și Melis Lungu, cu o macetă, purta mănuși și o mască. Majoritatea persoanelor au presupus că este vorba despre o mască de protecție respiratorie, însă nu era cazul!
În rucsac, adolescentul avea o mască de tip Squid Game, asemănătoare cu cea purtată de comandantul din filmul Jocul Calamarului.
În timpul perchezițiilor, polițiștii au mai găsit asupra tânărului o pentagramă inversată, simbol al satanismului. De asemenea, pe husa telefonului său, se afla o fotografie care simboliza Apocalipsa. Chiar și husa în care își ținea căștile pentru telefon avea forma unei grenade.
În plus, Mario purta un tricou pe care era imprimată cifra 27. Aceasta era data exactă în care a comis atrocitatea. Având în vedere ideea de simboluri satanice, cifra 27 are și ea o semnificație ocultă. Este suma a trei cifre de 9, numărul care simbolizează împlinirea divină și căderea omului.
Mario Fojică a fost capturat la scurt timp după comiterea faptei. Nu părea să regrete ceea ce a făcut și nu era deloc speriat. Părea că și-a acceptat soarta și zâmbea. Inițial, toată lumea a crezut că este influențat de droguri, însă testul antidrog a infirmat această ipoteză.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă elevul de la Liceul Militar era cu adevărat adept al Satanei, dacă participa la ritualuri sau chiar făcea parte dintr-o grupare satanică.
Fiul polițistului din comuna doljeană Calopăr se află în prezent în arestul poliției doljene, fiind acuzat de omor și tentativă de omor.
Între timp, Melis, fata de 14 ani care a căzut victimă elevului de 17 ani, a fost înmormântată. La o zi după înmormântare, mama ei, devastată de durere, a fost aproape de a comite un gest necugetat, dar din fericire a fost salvată la timp de polițiști. Incidentul a avut loc chiar în Grădina Botanică, în apropierea locului unde fiica ei a fost ucisă.
Singura veste bună vine de la Spitalul de Urgență din Craiova. Emi, prietenul Melisei, se află în continuare în secția de terapie intensivă, dar este conștient și stabil. Pentru prima dată, medicii afirmă că starea lui este favorabilă. Există șanse ca Emi să supraviețuiască.
Comentarii recente