Primarul Ankarei, Mansur Yavaş, a efectuat o vizită oficială de trei zile la București, însoțit de primarul general Ciprian Ciucu. Cei doi au făcut un tur cu autobuzul prin Capitală, au vizitat Insula Lacul Morii și au ajuns la Ateneul Român.
„E frumos Bucureștiul. Mi-a plăcut, are o arhitectură impresionantă”, a declarat Mansur Yavaş, potrivit informațiilor furnizate de Primăria Capitalei.
La Insula Lacul Morii, primarul Ciucu i-a prezentat proiectele de amenajare planificate pentru zonă, printre care plantarea a 200 de copaci și construirea unui parc liniar de aproximativ doi kilometri, la baza digului.
În cadrul întrevederii de vineri de la Primăria Capitalei, cei doi edili au discutat despre îmbunătățirea legăturilor aeriene între cele două capitale, colaborarea universitară și instituțională, precum și dezvoltarea turismului medical.
Ciucu a spus că își dorește relații economice mai strânse între București și Ankara, iar Mansur Yavaş a mulțumit României pentru sprijinul acordat Turciei în privința aderării la Uniunea Europeană și a pledat pentru construirea unor relații durabile între cele două țări.


Comentarii recente