Primăria Municipiului București a anunțat sâmbătă, 8 august, că firmele de publicitate outdoor au început să oprească ecranele digitale și iluminatul panourilor publicitare în intervalul 20:00–23:00, ca răspuns la apelul lansat de autorități în contextul stării de alertă din sectorul energetic pentru luna august.
PMB a mulțumit companiilor mari din piață care au răspuns prompt: Faraway Media, Phoenix Media și Euromedia. Potrivit comunicatului, acestea au întrerupt alimentarea reclamelor luminoase în aceeași zi sau a doua zi după solicitare, măsură menită să contribuie la reducerea consumului colectiv de energie electrică.
Primăria a precizat că, tot în această săptămână, a solicitat principalelor companii municipale consumatoare de energie — Compania Municipală de Iluminat Public București, Termoenergetica, ADP București și alte instituții din subordine — să vină cu planuri de reducere a consumului. Primarul general Ciprian Ciucu a cerut măsuri concrete, iar Poliția Locală a fost însărcinată să notifice operatorii de panouri publicitare digitale sau iluminate pentru a sista alimentarea în intervalul critic.
De asemenea, Societatea de Transport București (STB) a adoptat măsuri practice: suspendarea încărcării autobuzelor electrice între 19:30 și 23:00, reducerea sau oprirea spălărilor exterioare și a lucrărilor cu aer comprimat în schimbul al doilea, aprinderea iluminatului platformelor de parcare doar după ora 22:00 și reprogramarea activităților de mentenanță în afara intervalului critic. Primăria spune că aceste măsuri nu vor afecta calitatea serviciilor publice.


Comentarii recente