Primăria Municipiului București explică de ce nu toate frunzele căzute din parcuri sunt îndepărtate în sezonul toamna: ele au rol protector pentru sol şi biodiversitate, dar pot deveni şi periculoase sau dăunătoare în anumite locuri.
Frunzele protejează rădăcinile și mențin umiditatea solului, limitează dezvoltarea unor buruieni şi oferă adăpost pentru insecte benefice, râme şi alte organisme. În procesul de descompunere, ele eliberează substanţe nutritive necesare formării humusului.
Totuşi, colectarea este necesară acolo unde acumularea creează probleme: pe alei şi lângă locuri de joacă frunzele umede pot fi alunecoase, pe gazon un strat gros blochează lumina şi dăunează iarba, iar în rigole sau lacuri descompunerea poate favoriza înflorirea algelor şi scăderea calităţii apei.
Primăria atrage atenţia şi asupra riscurilor legate de poluanţi din trafic sau a agenţilor patogeni păstraţi de frunzele bolnave. Echipele ADP Bucureşti strâng frunzele doar în zone problematice; materialul recoltat este transportat la staţii de compost autorizate pentru valorificare, nu la groapa de gunoi.
Decizia privind păstrarea sau colectarea frunzelor depinde de loc, stare şi efectele potenţiale asupra mediului şi siguranţei publice.


Comentarii recente