Ploile torențiale care au lovit joi seară Brașovul au provocat acumulări rapide de apă în mai multe zone ale orașului, îngreunând circulația și obligând echipajele de intervenție să acționeze în regim de urgență.
Problemele cele mai grave au apărut în zona pasajului de pe strada Hărmanului, unde două autoturisme şi o ambulanţă au rămas blocate din cauza apei. Pompierii au intervenit pentru evacuarea vehiculelor şi pentru degajarea apei din zonele inundate, au transmis reprezentanții RTT Brașov.
Potrivit ISU, au fost semnalate 16 cazuri de beciuri, subsoluri şi curţi inundate. Echipele de intervenţie au fost alertate și pentru îndepărtarea arborilor doborâți, intervenind în cartiere şi pe artere precum strada 13 Decembrie, strada Carierei şi Calea Făgăraşului.
Regiunea se afla sub avertizare de cod portocaliu valabilă până la ora 03:00, meteorologii anunţând perioade de instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torenţiale, vijelii şi posibile rafale de 70–90 km/h (izolat peste 100 km/h), grindină şi cantităţi de apă ce pot ajunge la 25–40 l/mp, pe arii restrânse depăşind 50–60 l/mp.


Comentarii recente