Tunelul Maramureș, de la Dealul Ștefăniței, are aproximativ 2.388 de metri și este una dintre lucrările feroviare cele mai consistente realizate în România după al Doilea Război Mondial. A fost săpat în 18 luni, între 1948 și 1949, pe traseul liniei Salva–Vișeu, care leagă nordul Transilvaniei de Maramureș.
Construcția liniei de circa 63 km a fost reluată după război şi inclusiv declarată „Șantier Național Vasile Luca”. Pe perioada de vârf s-a ajuns la un număr zilnic de aproximativ 21.000 de muncitori, iar media generală a forței de muncă a fost evaluată la circa 10.000 de persoane. Pentru ei au fost ridicate peste 102.000 m² de baracamente, iar în jurul intrărilor la tunel s-au amenajat adevărate aşezări provizorii cu dotări sociale şi culturale.
Lucrările pe linia Salva–Vișeu au fost inițiate în perioada interbelică, suspendate în 1940 după Dictatul de la Viena şi reluate după transferurile teritoriale din 1945. Până în 1949 s-au realizat 48 km de cale între Telciu şi Vişeu de Jos, cu numeroase viaducte şi cinci tuneluri, Tunelul Maramureș fiind cel mai lung dintre ele.
La nivel naţional, Tunelul Maramureș a fost, la finalizarea sa, al treilea ca lungime, după Teliu (4.376 m) şi Bereşti–Tălășmani (3.330 m). Recordul pentru cel mai lung tunel feroviar din România a rămas Tunelul Teliu, inaugurat în 1928. În prezent, proiecte moderne precum tunelurile Ormeniș și Homorod, aflate în construcție pe magistrala 300, vor depăși lungimile clasice prin realizarea a două galerii paralele.
Comentarii recente