Un bărbat din Arad care s-a prezentat fals ca polițist și a luat bani de la o femeie, promițând că poate determina deschiderea unor dosare penale împotriva vecinilor acesteia, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare suspendată.
Decizia a fost pronunțată în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Ancheta arată că, în aprilie 2025, inculpatul a pretins și primit mai multe sume, creând impresia că are influență asupra unor polițiști din cadrul IPJ Arad și că îi va determina pe aceștia să „le facă dosar penal” vecinilor.
Pe 2 mai 2025, el i-a spus victimei, în mod fals, că are de achitat cheltuieli judiciare de 2.440 de lei la tribunal, iar convinsă, femeia i-a remis bani în mai multe tranșe. Procurorii susțin că, între ianuarie și iunie 2025, bărbatul a folosit fără drept calitatea de polițist, a întocmit acte specifice și a luat declarații în imitația unor proceduri oficiale.
Într-un alt episod, inculpatul a constrâns-o să îi dea 300 de lei, amenințând-o cu arestarea dacă nu plătește. Instanța a stabilit pedepse pentru trafic de influență, înșelăciune, șantaj și uzurpare de calități oficiale, rezultând pedeapsa totală de 2 ani și 4 luni.
Executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de trei ani. Condamnatul este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității și să respecte măsurile de supraveghere impuse de instanță.


Comentarii recente