Angajații Autorității Vamale Române și ai structurilor vamale din teritoriu anunță, începând de joi, acțiuni de protest la nivel național, a transmis Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă în instituție.
Sindicaliștii precizează că nu este vorba despre întreruperea activității, însă vameșii vor aplica „strict și riguros” toate procedurile vamale. Măsura presupune verificări amănunțite ale documentelor și ale mărfurilor atât în punctele de trecere a frontierei, cât și în cadrul controalelor desfășurate în interiorul țării.
Reprezentanții Sindicatului Național Meridian avertizează că aceste verificări suplimentare pot determina creșterea timpilor de așteptare la frontieră și întârzieri în procesarea operațiunilor vamale.
Cauzele nemulțumirilor vămilor sunt legate de prevederile din proiectul noii legi a salarizării, condițiile de muncă, lipsa personalului, neaplicarea unor drepturi legale și absența unui dialog instituțional cu decidenții. Sindicatul afirmă că, în pofida solicitărilor repetate, nu există semnale că problemele vor fi rezolvate în scurt timp.
Organizația sindicală anunță că a informat conducerea Autorității Vamale Române despre posibilitatea declanșării unui conflict de muncă, inclusiv prin organizarea unei greve de avertisment și a unei greve generale. Sindicatul susține că reprezintă peste o treime dintre angajații instituției.


Comentarii recente