Profesorul Cristian Tudorache a anunțat pe site-ul „La Tablă” că se retrage din învățământ după 15 ani petrecuți la catedră. El afirmă că decizia nu are legătură cu lipsa dragostei pentru meserie, ci cu condițiile în care aceasta se desfășoară.
Cadrele didactice sunt forțate, spune Tudorache, să-și completeze norma prestand ore în mai multe școli, devenind practic navetiști între unități: dimineața într-o școală, după-amiaza în alta, cu deplasări, materiale de mutat și comunicare permanentă cu elevii și părinții. Deși există oficial o singură normă, în practică aceasta se traduce prin mai multe locuri de muncă și plăți la oră foarte mici.
Profesorul critică și modificările aduse prin Legea nr. 141/2025, care a majorat timpul alocat activităților de predare-învățare-evaluare cu două ore pe săptămână, reducând în același timp volumul orelor plătite separat.
Printre cele cinci motive pe care le invocă se numără:
- Încărcarea orarului şi naveta între şcoli;
- Lipsa recunoaşterii experienţei acumulate în 15 ani;
- Veniturile insuficiente şi povara financiară;
- Volumul de muncă administrativă şi presiunea pentru „eficiență”;
- Pierderea echilibrului între viața profesională și cea personală.
Tudorache susține că profesorii nu trebuie să fie tratați ca resurse ușor de redistribuit și amintește revendicarea sindicatelor pentru reducerea de normă la cadrele didactice cu gradul I și peste 25 de ani vechime, fără pierdere salarială. El pleacă cu tristeţe, nu cu sentimentul unei reuşite, subliniind că motivul deciziei este funcționarea defectuoasă a sistemului, care cere profesorilor disponibilitate și rezistență în loc să le ofere stabilitate, respect şi un trai decent.


Comentarii recente