Asociația Patria Prima a depus, pe 29 iulie, sesizări oficiale la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne și Agenția Națională de Integritate (ANI) în legătură cu polițistul Marian Godină.
Organizația spune că demersul nu vizează libertatea de exprimare a agentului pe rețelele sociale, ci posibila incompatibilitate între statutul său de polițist operativ și amploarea activității publice și economice pe care o desfășoară.
Patria Prima menționează numărul mare de urmăritori ai lui Godină, aparițiile la emisiuni TV, participarea la reality-show şi veniturile declarate din drepturi de autor şi de la platforme precum Facebook Ireland şi Google Ireland. ONG-ul cere verificarea concordanței între aceste venituri şi obligațiile unui angajat din structuri operative, unde, susțin ei, ar exista cerințe de discreție.
În plus, organizația a semnalat și prestațiile publice ale polițistului, posibile exprimări cu caracter politic şi faptul că soția acestuia are o firmă care ar valorifica imaginea sa. Patria Prima solicită clarificări privind cine a autorizat absența sa din serviciu pentru participarea la un show de televiziune şi dacă toate câştigurile au fost declarate corect.
Instituțiile sesizate urmează să răspundă solicitărilor ONG-ului, care afirmă că a dorit să afle dacă „uniforma este compatibilă cu circul și banii” şi ce reguli au fost respectate.


Comentarii recente