Trei foști angajați, specializați ca tablotari, au fost chemați din pensie pentru a participa la repornirea Grupului 4 al termocentralei Rovinari, au transmis reprezentanți sindicali locali. Contractele temporare au fost încheiate pentru 30 de zile, iar decizia a fost justificată prin necesitatea experienței lor în operațiunile de pornire.
„Trei colegi cu experiență, trei tablotari care erau la pensie, au fost rugați să revină”, a declarat Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Grupul energetic Rovinari 4 are o capacitate de 330 MW și face parte din resursele care pot fi activate pentru asigurarea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național. Măsura intervine după ce Reactorul 2 de la Cernavodă a fost oprit controlat joi la ora 10:53; autoritățile au anunțat că acesta va rămâne oprit cel puțin 10 zile, iar la Cernavodă a fost constituită o celulă de criză.
Ministerul Energiei a precizat că sistemul este stabil și funcționează normal, necesarul fiind acoperit printr-un mix de surse: hidro, eolian, capacități pe cărbune, gaze, importuri și stocare. România dispune de o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW; pentru vârful serii de joi necesarul de import a fost estimat la cel mult 2.300 MW.


Comentarii recente