Târgul de Fete de pe Muntele Găina, una dintre cele mai vechi şi importante sărbători populare din România, a atras în 2026 mai puţin de 10.000 de participanţi în cele două zile de evenimente, un declin evident faţă de acum două-trei decenii când se estimau şi până la 100.000 de oameni.
Manifestarea, organizată în zona comunei Avram Iancu, la limita judeţelor Alba, Arad, Hunedoara şi Bihor, a început sâmbătă, 18 iulie, în centrul comunei şi s-a mutat pe platoul de pe Muntele Găina. Programul a inclus un târg al meşterilor populari, spectacole folclorice şi, ca noutate, un festival de muzică electronică.
Duminică, oficialităţi judeţene şi locale au depus coroane la monumentul dedicat lui Avram Iancu, amplasat la 1.467 metri altitudine; monumentul a fost sfinţit în 1924, în prezenţa Regelui Ferdinand.
Târgul este documentat încă din 1816 şi, conform tradiţiei, are loc în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie, pe 20 iulie. Evenimentul a fost în trecut un important loc de întâlnire, comerţ şi socializare pentru comunităţile din Munţii Apuseni, iar ediţii memorabile, precum cea din 1963, au adus pe platou mulţimi uriaşe şi numeroase vedete ale muzicii populare româneşti.


Comentarii recente