Procurorii de la Parchetul Curții de Apel Constanța, Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, cercetați pentru trafic de influență și, respectiv, instigare la abuz în serviciu, află miercuri, 10 iunie, dacă vor rămâne în arest preventiv.
Pe 5 iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a dispus prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv. În hotărâre se menționează că măsura va fi prelungită pentru perioada 14 iunie 2026–13 iulie 2026 inclusiv. Decizia putea fi contestată în termen de 48 de ore.
Pe 29 mai, ÎCCJ a respins definitiv contestațiile celor doi împotriva încheierii din 15 mai 2026 prin care fusese dispusă măsura arestării preventive.
Conform anchetei, procurorul Teodor Niță ar fi intervenit pe lângă un ofițer ISU Constanța pentru a favoriza un om de afaceri, fapt pentru care este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. În cazul lui Gigi Valentin Ștefan, Parchetul General arată că, în aproximativ cinci luni, ar fi primit circa 170.000 de euro și diverse bunuri și servicii, promițând în schimb intervenții pe lângă magistrați, funcționari publici, polițiști și autorități administrative; el este acuzat de trafic de influență, inclusiv în formă continuată.
Ambii procurori au fost suspendați din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii.


Comentarii recente