Consulatul General al României din Sankt Petersburg şi-a încetat activitatea vineri, iar personalul a părăsit clădirea, relatează agenţia rusă TASS, citată de News.ro.
Potrivit relatării, angajaţii consulatului au eliberat imobilul în cursul dimineţii şi au transportat bunurile din interior. Drapelele României şi ale Uniunii Europene au fost coborâte, iar placa cu denumirea instituţiei de deasupra intrării a fost îndepărtată.
La faţa locului au rămas doar stâlpii care delimitează zona de parcare, care încă poartă însemnele Consulatului General al României.
Închiderea misiunii diplomatice urmează anunţului din 25 iunie, când autorităţile ruse au decis închiderea Consulatului şi au declarat consulul general român drept persona non grata. Ministerul rus de Externe a prezentat această măsură drept un răspuns la deciziile României legate de funcţionarea Consulatului General al Rusiei la Constanţa şi la declararea şefului biroului rus drept persona non grata.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a calificat decizia drept o reacţie diplomatică de reciprocitate şi a declarat că Bucureştiul nu va răspunde suplimentar. El a amintit că autorităţile române au închis anterior Consulatul Rusiei de la Constanţa şi au expulzat consulul rus după incidentul din Galaţi, când o dronă a căzut pe un bloc şi doi cetăţeni români au fost răniţi.


Comentarii recente