Un incident periculos s-a petrecut la trecerea de cale ferată de pe Șoseaua Petricani, după ce o maşină a rămas prinsă între bariere chiar în momentul în care a trecut un tren. Potrivit unui martor, unul dintre participanţii la trafic a sunat la 112.
Jurnalistul Cosmin Stan, care a postat şi un material video, a relatat că după zeci de minute de aşteptare barierele s-au ridicat şi prima maşină din coloană a pornit. Imediat însă barierele s-au coborât din nou şi autovehiculul a rămas blocat pe şine. Şoferul ar fi încercat să scoată maşina cât mai aproape de barieră pentru a elibera linia.
Trenul care a trecut în acel moment a circulat pe cealaltă linie, aflată liberă, ceea ce a evitat o tragedie. Stan a subliniat că incidentul evidenţiază un risc de siguranţă, pe lângă neplăcerea de a aştepta zeci de minute la barieră.
Reprezentanţii CFR SA au transmis că astfel de cazuri apar din cauza şoferilor care pleacă înainte ca bariera să fie ridicată complet. Ei reamintesc că semnalul luminos alb marchează momentul în care barierea este ridicată total şi că barierele pot fi coborâte oricând, fie de un tren care intră în zonă, fie de personalul de circulaţie. Pe Magistrala 800 circulă zilnic peste 100 de trenuri, unele cu viteze de până la 160 km/h, motiv pentru care respectarea regulilor este esenţială.


Comentarii recente