Polițiștii Direcției Transporturi au declanșat joi o amplă operațiune într-un dosar privind furturi comise din aeronave, în care sunt investigate 16 persoane, angajați ai unei societăți comerciale și presupusi complici. Ancheta stabilește că, din aprilie 2023 până în prezent, aceștia ar fi sustras parfumuri, ceasuri, alimente, accesorii, produse personalizate și alte articole disponibile în oferta boutique a aeronavelor.
Conform comunicatului Inspectoratului General al Poliției Române, prejudiciul cauzat unei companii aeriene se ridică la aproximativ 800.000 de euro. De asemenea, anchetatorii susțin că unii dintre cei cercetați și-ar fi însușit încasările provenite din vânzarea acestor produse către pasageri.
În cadrul acțiunii sunt puse în executare 12 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și în județele Ilfov și Prahova. Operațiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea și se desfășoară în colaborare cu Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă”.
Persoanele vizate urmează să fie conduse la audieri la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București pentru continuarea cercetărilor.


Comentarii recente