Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR au efectuat, joi, 30 iulie, 11 percheziții în municipiul București și județul Ilfov într-un dosar care vizează suspiciuni de evaziune fiscală și acces ilegal la informații confidențiale.
Anchetatorii au ridicat documente și au pus în executare și 15 mandate de aducere. Cercetarea are ca obiect o schemă prin care date personale și informații medicale ale victimelor accidentelor rutiere ar fi fost obținute și folosite ilegal pentru a le racola ca și clienți ai unei case de avocatură.
Conform anchetei, persoane cu acces la informații din unități spitalicești – asistenți, infirmieri, brancardieri şi agenți de pază – precum și un polițist ar fi divulgat nume, date de contact şi date despre starea de sănătate a victimelor unor persoane care ulterior le ofereau servicii juridice.
După contact, victimele ar fi fost convinse să semneze contracte de asistență juridică cu onorarii inițiale mici, care apoi ar fi fost majorate prin acte adiționale, ajungând la un comision „de succes” de 25–30% din despăgubiri. Anchetatorii verifică şi gestionarea sumelor rezultate din aceste contracte, inclusiv declarațiile notariale prin care victimele ar fi fost determinate să accepte virarea despăgubirilor în conturi ale unor persoane juridice controlate de cei implicați.


Comentarii recente