Patru cetăţeni români, urmăriţi prin mandate europene de arestare pentru comiterea unui omor în Danemarca, au fost depistaţi şi reţinuţi în patru judeţe din România, anunţă Poliţia Română.
Din cercetările efectuate a reieşit că, la data de 24 august 2026, cei patru bărbaţi cu vârste între 22 şi 31 de ani ar fi ucis un alt român pe teritoriul Danemarcei. Conform anchetatorilor, trupul victimei ar fi fost legat de o baterie auto şi aruncat într-un râu.
Autorităţile judiciare din Danemarca au emis mandate europene de arestare pe numele suspecţilor, iar Biroul Sirene România a sesizat parchetele de pe lângă curţile de apel şi inspectoratele de poliţie judeţene. Bărbaţii au fost depistaţi miercuri, 9 septembrie, în judeţele Constanţa, Dâmboviţa, Buzău şi Brăila, iar poliţiştii i-au reţinut.
Poliţia precizează că autorităţile din Danemarca au fost informate despre reţineri şi că procedura de executare a mandatelor europene de arestare este în curs de desfăşurare.


Comentarii recente