Decizia unei învăţătoare de a părăsi grupul de WhatsApp al clasei a stârnit o discuţie aprinsă între părinţi după ce o mamă a relatat situaţia pe grupul educaţional „La Tablă”. Conducerea comunicărilor va fi preluată de administratoarea grupului, o altă mamă, iar părinţii care au nevoie de discuţii directe sunt îndrumaţi să solicite o programare la secretariat pentru a vorbi la şcoală cu învăţătoarea în timpul programului.
Mama a spus că nu a trimis mesaje la ore nepotrivite şi că folosea WhatsApp pentru clarificări ocazionale, dar a contestat dreptul cadrului didactic de a părăsi grupul „când are chef”. În postare ea a cerut şi detalii despre reglementările oficiale privind comunicarea dintre părinţi şi cadre didactice: „Ce spune legea, care sunt regulamentele oficiale în această privinţă?”
Comentariile din comunitate au fost împărţite. Unii susţin că profesorii au dreptul la viaţă privată şi nu trebuie să răspundă constant la mesaje în afara programului, iar alţii cred că părinţii ar trebui să poată comunica direct despre starea copiilor. Unii participanţi au atras atenţia că mesaje trimise în zile libere pot degenera rapid atunci când şi alţi părinţi intervin.
Dezbaterile au comparat situaţia actuală cu practica anterioară, când comunicarea se făcea în principal la şedinţele cu părinţii sau direct la şcoală, iar mulţi au subliniat că tehnologia a schimbat aşteptările privind accesibilitatea cadrelor didactice.


Comentarii recente