Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit sâmbătă, 13 iunie, cu prof. dr. Maria Leptin, președinta Consiliului European pentru Cercetare (ERC), pentru discuții privind dezvoltarea cercetării și inovării în țară. Întâlnirea a vizat modul în care România poate valorifica fondurile europene în pregătirea următorului Cadru Financiar Multianual și a programului care va succeda Horizon Europe.
Potrivit președintelui, este esențial ca cercetarea și inovarea să fie privite ca investiții strategice pentru competitivitate economică, securitate și autonomia strategică a Europei. Nicușor Dan a subliniat necesitatea construirii de instituții capabile să atragă și să păstreze talente științifice de top, astfel încât România să producă progres tehnologic în domenii precum inteligența artificială, biotehnologiile, energia, securitatea cibernetică și apărarea.
Maria Leptin a participat vineri, 12 iunie, la o întâlnire cu Academia Română, unde s-au discutat modalități de creștere a implicării instituțiilor românești în programele ERC. Academia a anunțat intenția de a constitui un grup de lucru pentru a consolida cooperarea comunității științifice și pentru a majora accesul la finanțările europene.


Comentarii recente