Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat, vineri, la două incidente violente petrecute în unități de învățământ în aceeași săptămână: atacul cu maceta din Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, unde un elev de 15 ani a rănit doi colegi, și agresiunea cu cuțitul de la Școala gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, în urma căreia au fost răniți o profesoară și un elev.
Într-o postare pe platforma X, șeful statului a avertizat asupra gravității acestor evenimente: „Două incidente grave în școli, în mai puțin de o săptămână. Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm.” El a subliniat că, deși s-au făcut progrese în combaterea bullyingului, regulile și legile nu sunt suficiente dacă nu se aplică efectiv.
Nicușor Dan a insistat asupra rolului familiei și al școlii în prevenție și asupra importanței unui dialog deschis între profesori, părinți și copii. A atenționat că cadrele didactice trebuie să identifice și să semnaleze comportamentele violente, iar elevii să se simtă în siguranță când cer ajutor.
Președintele a atras atenția și asupra impactului mediului online: violența și hărțuirea se manifestă atât în curtea școlii, cât și pe ecrane. El a cerut măsuri concrete pentru şcoli mai sigure, sprijin şi pregătire pentru profesori, acces real la consiliere psihologică şi soluţii pentru protecţia minorilor în mediul digital.
Mesajul a fost postat la câteva ore după incidentul din Pitești; agresorul a fost preluat de poliție, iar unul dintre elevii răniți a fost transportat la spital. În cazul de la Bistrița, atacatorul de 13 ani a fost internat la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca.


Comentarii recente