O navă comercială a fost atacată miercuri, 28 octombrie, cu trei drone în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, în timp ce se îndrepta spre portul Constanța, transmite agenția EFE, citată de presa bulgară.
Ministerul Apărării de la Sofia a informat că incidentul a avut loc la aproximativ 21 de mile marine de localitatea Șabla. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a acorda asistență, iar echipajul navei a fost evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare.
Conform reportărilor, la bord se aflau 18 persoane, toate în siguranță. Publicația specializată Maritime.bg identifică nava atacată drept Contship Jet, un portcontainer plecat din Haifa și cu destinația Constanța. Pescari din zonă au văzut un incendiu la bord și au observat că nava s-a înclinat spre tribord.
Circumstanțele exacte ale atacului sunt în curs de stabilire. Autoritățile bulgare notează că acesta este al cincilea incident cu drone asupra unei nave comerciale semnalat în această lună în largul coastelor bulgare ale Mării Negre.
Evenimentul are loc în contextul unei întâlniri la Sofia, în aceeași zi, între miniștrii Apărării din Bulgaria, România și Turcia, convocați pentru a discuta măsuri de protejare a navigației comerciale pe fondul ostilităților dintre Rusia și Ucraina.


Comentarii recente