Violenţa în şcoli este deseori observată public abia după apariţia unui incident grav, iar semnalele timpurii sunt trecute frecvent cu vederea. Dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov, specialistă în Medicina adicțiilor, psihoterapie și îngrijiri paliative, subliniază rolul esenţial al familiei, cadrelor didactice şi instituţiilor în identificarea şi gestionarea precoce a comportamentelor problematice.
Potrivit medicului, intervenţia trebuie să înceapă la primele semne că un copil se confruntă cu dificultăţi, nu după ce un conflict escaladează în agresiune. Prevenţia presupune măsuri înainte ca o situaţie tensionată să devină periculoasă, iar responsabilitatea nu poate fi pusă exclusiv pe umerii şcolii.
Petecilă atrage atenţia că a proteja un copil nu înseamnă a-i justifica orice comportament: „A-ți apăra copilul nu înseamnă să-i justifici orice comportament. A-l iubi nu înseamnă să-l convingi că are întotdeauna dreptate”. Ea recomandă ca părinţii să înveţe copiii să-şi exprime emoţiile fără agresivitate şi să priceapă consecinţele propriilor acţiuni.
Specialistul propune trei principii pe care copiii ar trebui să le înţeleagă:
- „Furia este o emoţie permisă, dar violenţa nu este o modalitate acceptabilă de a o exprima”;
- „Frustrarea, respingerea şi umilinţa nu justifică răzbunarea”;
- „Limitele şi autoritatea pot fi contestate fără ameninţări sau agresiune”.
Totodată, profesorii au nevoie de sprijin instituţional, proceduri clare şi acces la specialişti, pentru că nu pot gestiona singuri toate situaţiile într-o clasă de aproape 30 de elevi. O sesizare făcută de un elev trebuie evaluată concret şi urmată de măsuri adecvate, nu înregistrată doar formal.
Concluzia medicului este că prevenţia violenţei cere o reacţie coordonată a familiei, şcolii şi specialiştilor: recunoaşterea semnalelor de alarmă la timp, stabilirea limitelor şi apelul la ajutor profesional când situaţia o impune.
Comentarii recente