Sindicatul Național al Grefierilor Dicasterial avertizează că activitatea tuturor instanțelor și parchetelor din ţară va fi blocată pe termen nelimitat începând cu 1 septembrie 2026, dacă proiectul noii legi a salarizării va fi păstrat în forma actuală.
Reprezentanții sindicatului susțin că proiectul ar fi fost discutat la Cotroceni și în partide fără consultarea organizațiilor sindicale. Potrivit comunicatului Dicasterial, forma curentă a proiectului ar genera scăderi mai severe ale veniturilor personalului auxiliar de specialitate decât arătau simulările realizate în iulie.
Principalele nemulțumiri vizează reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei, ceea ce ar micșora baza de calcul pentru coeficienţi, și modificările privind sporurile. Sindicatul afirmă că eliminarea familiei ocupaționale a Justiției din anexele care stabilesc cuantumul sporurilor ar împiedica ordonatorii de credite să acorde chiar şi plafonul global de 20% pentru sporuri.
Dicasterial critică și clauza tranzitorie: deşi proiectul ar prevedea că veniturile în plată nu scad, compensația tranzitorie ar urma să fie calculată în funcție de salariu şi nu în funcție de venitul brut real, ceea ce, spun grefierii, le-ar reduce puterea de cumpărare. Sindicatul reafirmă că observațiile şi propunerile sale au fost ignorate şi anunță că nu va accepta legea în forma prezentată.


Comentarii recente