Familia rămâne principalul punct de sprijin pentru români atunci când se confruntă cu probleme urgente, arată a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de IRES pentru ABS – Alianța pentru BunăStare, inițiată de UNSAR. Conform studiului, 88% dintre respondenți indică membrii familiei ca prima opțiune în astfel de situații, un nivel similar cu cel raportat anul trecut.
Prietenii sunt menționați de aproximativ 6% dintre cei chestionați, iar instituțiile, autoritățile şi alte forme de sprijin apar cu ponderi mult mai mici. Relațiile apropiate rămân și domeniul în care românii se declară cel mai mulțumiți, cu un scor de 9,1 din 10, în concordanță cu ediția precedentă.
Barometrul arată, de asemenea, o creștere a frecvenței întâlnirilor sociale: circa 24% se întâlnesc cu familia sau prietenii de câteva ori pe săptămână (față de 16% anul trecut), iar aproape 12% socializează zilnic (comparativ cu 10% în ediția anterioară). Procentul celor care nu participă niciodată la activități sociale a scăzut de la 8% la 4%.
Pe tema autonomiei personale, aproape 49% afirmă că simt întotdeauna control asupra deciziilor majore din viața lor, în creștere față de 47% anul trecut, iar 24% resimt acest control frecvent.
Reprezentanții UNSAR subliniază că, deși sprijinul familial este esențial pentru bunăstare, el trebuie completat de soluții de protecție financiară, precum asigurările de viață și de sănătate.


Comentarii recente