Infrastructura din spatele Facebook, Instagram și Messenger a înregistrat din nou întreruperi, miercuri, 22 iulie, afectând un număr mare de utilizatori care au rămas deconectaţi sau fără acces complet la serviciile Meta.
Primele semnale au apărut înainte de ora 15:00, când platforma Downdetector a raportat o creștere bruscă a sesizărilor. Graficele serviciului au arătat foarte rapid o creștere semnificativă a reclamațiilor, confirmând o problemă extinsă similară unui incident petrecut în zilele anterioare.
Pe Facebook, raportările s-au concentrat în principal pe utilizarea pe telefoane mobile (41%), pe accesul prin site-ul web de pe calculatoare (27%) și pe erori de autentificare sau deconectări automate (19%). Instagram a fost afectat în special pe aplicația mobilă, unde 72% dintre raportări au semnalat blocări sau refuz de deschidere, 22% au indicat probleme de conectare la server, iar 4% au raportat imposibilitatea de a vedea conținut nou în flux.
WhatsApp a înregistrat întârzieri la trimiterea mesajelor pentru un număr mai mic de utilizatori, indicând o rezistență relativ mai mare față de celelalte servicii Meta.
Până în prezent, Meta nu a oferit o explicație oficială privind cauzele acestor două întreruperi survenite într-un interval scurt de timp.


Comentarii recente