Sindicatul Europol a transmis precizări după intervenția polițiștilor rutieri în cazul unei șoferițe care ar fi refuzat să se legitimeze și să respecte indicațiile agenților. Potrivit organizației, situația a escaladat, forțându-i pe polițiști să folosească spray iritant-lacrimogen, iar ulterior să aplice măsura încătușării, în conformitate cu procedurile de intervenție.
Reprezentanții Europol subliniază că responsabilitatea pentru degenerarea unui asemenea incident nu poate fi transferată asupra oamenilor legii atunci când persoana implicată opune rezistență și refuză dispozițiile legale.
Sindicatul atrage atenția că în zona intervenției se aflau și copii și afirmă că aceștia nu trebuie expuși sau folosiți ca „scut” în astfel de contexte. Europol recomandă îndepărtarea copiilor din proximitatea incidentului pentru a evita implicarea lor în conflict.
Totodată, sindicaliștii reamintesc că aplicarea legii trebuie să se realizeze independent de gen sau statut și în mod proporțional, iar polițiștii care au intervenit sunt felicitați pentru modul legal și profesionist în care au acționat.


Comentarii recente