Lipsa cadrelor didactice se resimte şi în liceele de top din Bucureşti. Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, a explicat pentru emisiunea „InfoEdu” de la TVR Info dificultăţile întâmpinate la începutul anului şcolar.
Directoarea a spus că informatica „este neacoperită, da”, iar economia a fost o altă problemă pentru care s-au găsit soluţii provizorii. „Mi-a venit astăzi un profesor pe o oră de economie care n-a predat niciodată, e bibliotecar de mulţi ani şi a hotărât dumneaei să şi predea”, a relatat Ionela Neagoe, adăugând: „să mă ierte Dumnezeu, că poate, dacă eram bibliotecară şi mă hotăram să predau, probabil că trebuia cineva să-mi dea o şansă, dar chiar nu mi-a inspirat că poate fi în educaţie”.
Problema deficitului de profesori nu este izolată la acest colegiu. Potrivit edupedu, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a menţionat că anumite discipline sunt acoperite cu „resursă externă”, inclusiv pensionari sau cadre cu alte specializări.
Printre materiile pentru care se semnalează lipsuri se numără informatica, fizica, chimia şi matematica. Situaţia vine într-un context mai larg al tensiunilor din sistem: cadre didactice cu vechime spun că presiunea profesională este tot mai mare, unii renunţând la catedră din motive de sănătate şi echilibru personal.
Un exemplu citat de publicaţii de specialitate este cel al unei profesoare titulară, după peste 20 de ani în învăţământ, care a decis să plece din sistem: „Sunt profesoară titulară pe post. Cu toate acestea, nu voi mai preda. Am ajuns să constat că şcoala nu mai rămânea la şcoală… Am început să mă enervez din lucruri mărunte, să fiu mereu tensionată, să simt că nu mă mai recunosc.”


Comentarii recente