Pe Sunset Boulevard din Los Angeles, trecătorii au observat recent un bărbat care pare să locuiască într-un panou publicitar, la aproximativ nouă metri deasupra străzii: apare în halat, mănâncă cereale, se uită cu binoclul și răspunde la mesaje scrise pe o tablă. Instalarea face parte dintr-o campanie Netflix pentru filmul The Last House, cu Greta Lee și Wagner Moura, regizat de Louis Leterrier.
Strategia mizează pe încălcarea așteptărilor: un panou nu e locul în care te aştepți să întâlneşti o persoană, iar această contradicţie atrage atenţia. După cum explică specialistul în marketing Andrei Tarnovski, elementul inedit — nu neapărat o cascadorie spectaculoasă, ci o acţiune banală într-un loc imposibil — provoacă curiozitate, iar aceasta durează mai mult și se transformă mai ușor în poveste.
Impactul fizic este doar primul pas: mulţi trecători fotografiază sau filmează instalaţia şi distribuie materialele pe reţele sociale, transformând astfel publicul în distribuitor gratuit. Detalii precum halatul, cerealelor, tabla sau binoclul sunt gândite pentru a „citi” rapid într-un clip filmat cu telefonul.
Tarnovski atrage însă atenţia că vizibilitatea nu garantează asocierea cu produsul promovat. Distinctivitatea ajută memoria (efectul Von Restorff), dar dacă spectacolul nu e legat structural de mesaj, atenţia poate rămâne doar la nivelul senzaţiei — „tipul ciudat din panou”. În cazul The Last House, legătura există: instalarea reproduce premisele filmului, ceea ce creşte şansele ca publicul să perceapă campania drept o extensie a universului narativ, nu doar ca un truc publicitar.
Specialistul avertizează şi asupra riscului de „inflaţie a atenţiei”: dacă advertiserii escaladează constant elementele surprinzătoare, noutatea se uzează, iar campanii care astăzi opresc oamenii ar putea deveni peste timp irelevante.
Comentarii recente