Un document din cadrul procedurii de achiziție pentru rechizitele destinate elevilor în anul școlar 2026-2027 a fost publicat fără anonimizarea datelor, rezultând expunerea CNP-urilor și a adreselor a zece angajați ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui.
Documentul conținea declarația privind persoanele cu funcție de decizie implicate în procedură și a fost încărcat cu date personale care nu ar fi trebuit să fie accesibile publicului. Printre persoanele afectate se numără inspectorul școlar general și alți inspectori și angajați ai instituției.
Noua conducere a ISJ Vaslui, reprezentată de inspectorul școlar general Ilie Radu, a confirmat că scurgerea s-a produs din cauza unei erori umane și a anunțat măsuri imediate: desemnarea, prin decizie, a unei persoane responsabile cu protecția datelor și remedierea situației după identificarea incidentului.
Conducerea precizează că persoanele ale căror date au fost expuse au declarat în scris că nu consideră că le-au fost afectate drepturile privind prelucrarea datelor cu caracter personal.


Comentarii recente