Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va întruni luni, 7 septembrie 2026, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, în ședință convocată de președintele Nicușor Dan.
Administrația Prezidențială precizează că pe ordinea de zi figurează mai multe subiecte legate de securitatea și apărarea națională, între care Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036 și Programul „Armata României 2044”.
Membrii CSAT vor analiza documentul privind implementarea programului SAFE, evaluat în ședința de lucru interinstituțională din 13 august 2026.
Un punct important îl reprezintă și termenii de referință pentru revizuirea, la nivelul Departamentului de Război al Statelor Unite, a posturii forțelor americane și a locațiilor de dislocare în Europa. Consiliul va discuta în special eventuale măsuri privind consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul României, cu implicații pentru securitatea flancului estic al NATO.
Administrația Prezidențială a anunțat că, în cadrul ședinței, vor fi abordate și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.


Comentarii recente