Noi documente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) relevă amploarea emigrației spre Republica Federală Germania în anii 1987–1989, când mii de cetățeni au căutat să părăsească definitiv Republica Socialistă România.
<pÎntre 1987 și 1989 au fost înregistrate 47.123 de cereri de emigrare către Germania de Vest, iar regimul a aprobat 35.486 plecări, menţinând un ritm controlat de aproximativ 12.000 de emigranţi anual (12.575 în 1987, 12.744 în 1988 şi 10.147 în primele opt luni din 1989).
La 1 septembrie 1989 existau 88.939 de cereri în curs de soluţionare, unele dosare datând din 1975. CNSAS arată că majoritatea refugiaţilor erau etnici germani, dar au plecat şi români şi maghiari.
Metodele de părăsire a ţării includeau refuzul de întoarcere din călătorii sau tranzit (5.536 de persoane), treceri frauduloase ale frontierei (2.243 reuşite) şi încercări prin fâşie sau Dunăre; 484 de persoane au fost prinse în tentative de trecere şi arestate.
Structura pe judeţe şi profesii arată impactul social: judeţul Timiş înregistrase cele mai multe reuşite (1.138), iar Sibiul avea cel mai mare stoc de dosare blocate (28.658) şi aprobări oficiale (9.968). Muncitorii calificaţi au constituit majoritatea fugilor (peste 1.500 aprobări), iar 11.455 de muncitori calificaţi au primit aprobarea de plecare oficială. De asemenea, 459 de profesori şi 238 de cadre medicale superioare au părăsit oficial R.S.R. în această perioadă.
Pe segmente demografice, femeile aveau o uşoară majoritate în dosarele în curs (46.562 femei faţă de 42.357 bărbaţi). Tinerii între 19 şi 30 de ani reprezentau cel mai mare blocaj în aşteptare (21.740 de cereri), iar persoanele peste 50 de ani au primit mai uşor aprobările (10.811).
Concluzia CNSAS este că, în toamna lui 1989, exodul demografic şi profesional dinaintea Revoluţiei reflecta o criză profundă a societăţii româneşti, iar plecarea în străinătate devenise pentru mulţi singura opţiune spre o viaţă mai bună.
Comentarii recente