Consiliul Județean Ilfov a anunțat că a pus la dispoziția Parchetului European (EPPO) toate documentele solicitate în ancheta privind achizițiile publice aferente unui proiect finanțat prin PNRR, destinat prevenirii infecțiilor în Spitalul Județean.
Instituția a subliniat că va continua să coopereze cu procurorii europeni și că, dacă ancheta va stabili încălcări ale atribuțiilor de serviciu, persoanele vinovate vor răspunde conform legii. „Respectarea legii și transparența în folosirea fondurilor europene sunt condiții de bază ale activității noastre”, a transmis CJ Ilfov.
Parchetul European a precizat că, marți, procurorii au desfășurat şapte percheziţii într-un dosar privind suspiciuni de fraudă la achiziţii publice şi abuz în serviciu, legat de un proiect PNRR evaluat la aproximativ 4 milioane de euro.
Perchezițiile au vizat un spital și un consiliu județean din regiunea Muntenia, sediile unor firme și domiciliile unor suspecți, iar anchetatorii au ridicat probe fizice și electronice. Proiectul investigat viza achiziționarea de echipamente și materiale medicale pentru reducerea riscului de infecții asociate actului medical.
Potrivit EPPO, există suspiciuni că bugetul proiectului a fost majorat artificial prin manipularea valorii estimate a echipamentelor; ancheta arată că aproape 70 de oferte folosite pentru fundamentarea bugetului nu ar fi autentice.
Dosarul a fost sesizat inițial de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Ulterior, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a emis un raport privind suspiciunile și a acordat sprijin operațional. La percheziții au participat și structura de sprijin a EPPO din România, Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției Române, servicii de investigare a criminalității economice și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.
Parchetul European reamintește că persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.


Comentarii recente