Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului și Ministerului Apărării Naționale clarificări privind interceptarea dronei care a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian al României. Formațiunea cere publicarea cronologiei complete a incidentului și precizarea tipului dronei, precum și a rachetei folosite pentru doborâre.
Într-un comunicat, AUR recunoaște profesionalismul piloților şi personalului Forțelor Aeriene Române, precizând că ținta a fost angajată într-o zonă nelocuită şi că nu s-au înregistrat victime sau pagube la sol. Totuși, partidul susține că reușita tactică nu poate acoperi vulnerabilitățile strategice cauzate de întârzierea deciziilor politice privind înzestrarea.
Reprezentanții AUR întreabă de ce neutralizarea nu a avut loc mai aproape de frontieră, prin sisteme terestre antidronă cu rază scurtă, în loc de a se angaja patru avioane de luptă — două Eurofighter și două F-16 — și de a folosi o rachetă al cărei tip nu a fost făcut public.
Incidentul a avut loc pe traseul Sulina–Brăila–Fetești–Buzău, iar drona a fost doborâtă în jurul orei 11:00 de un F-16, după ce a fost detectată de radar la ora 9:39. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert în județele de pe traiectorie.


Comentarii recente