Un grup de aproximativ 60 de elevi din judeţul Satu Mare, aflaţi în drum spre comunitatea Taizé din Franţa, a fost victima unui furt după ce autocarul în care călătoreau a fost spart la Nisa.
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, 25 iulie, în jurul orei 21:00, când vehiculul era parcat în apropierea unei foste fabrici abandonate. Potrivit relatărilor presei locale, persoane necunoscute au profitat de momentul în care autocarul a rămas nesupravegheat şi au pătruns în interior.
Din autocar au dispărut ghiozdane, bagaje de mână, acte de identitate, bani, telefoane mobile şi alte obiecte personale ale elevilor. După ce au constatat furtul, elevii şi însoţitorii au mers la poliţia franceză, unde au depus declaraţii şi au întocmit documentele pentru anchetă.
Părinţii au reclamat modul în care a fost gestionată securitatea autocarului, afirmând că vehiculul nu ar fi trebuit lăsat nesupravegheat. Ei au spus că li s-a recomandat elevilor să păstreze o parte dintre bagaje în interiorul autocarului, nu în cala de bagaje, iar şoferii ar fi motivat această alegere prin evitarea deschiderii frecvente a calei pe durata călătoriei.
Autorităţile franceze au deschis o anchetă pentru identificarea autorilor şi recuperarea bunurilor furate, precum şi pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs furtul. Până la ora publicării, firma de transport implicată nu oferise niciun punct de vedere.


Comentarii recente