
Aproape jumătate dintre mamele cu vârsta sub 15 ani din UE sunt din România, iar experiența sarcinii este adesea traumatizantă.
Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România, aproape jumătate (45%) dintre mamele cu vârsta sub 15 ani din UE sunt din România, unde se înregistrează 34 de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar Bulgaria și Georgia au valori mai mari, cu 36,8, respectiv 38,3 de nașteri. Datele arată că una din trei fete care devin mame sau gravide minore au rămas însărcinate pentru prima dată în jurul vârstei de 15 ani sau mai puțin. În 2022, în România au fost înregistrate 746 de nașteri la fete cu vârsta între 10 și 14 ani și alte 1.286 la mame de 15 ani.

Studiul arată că majoritatea mamelor minore provin din familii sărace, iar sarcina nu a fost planificată în majoritatea cazurilor. De asemenea, abandonul școlar este un factor important în ceea ce privește natalitatea în rândul minorelor. Unele minore nu au acces la asistență medicală adecvată pe parcursul sarcinii sau pentru copilul lor.
Recomandările studiului includ sprijinirea mamele minore în finalizarea educației, asigurarea accesului la servicii medicale de calitate și consiliere pentru planificarea familială, precum și includerea unui program de educație pentru sănătate în școli. Este importantă, de asemenea, implicarea comunității în susținerea mamelor minore și a copiilor lor, precum și asigurarea aplicării legilor care să protejeze drepturile acestora.
Comentarii recente