Fostul cancelar federal Angela Merkel se află marți la București pentru lansarea ediției române a volumului său de memorii, „Libertate. Amintiri 1954-2021”, apărut la Editura Litera. Cartea, scrisă împreună cu Beate Baumann, a fost lansată internațional în 2024 în peste 30 de ţări.
La ora 12:30, Merkel va fi primită la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, a anunțat Administrația Prezidențială. Seara, de la ora 19:00, lansarea va avea loc la Ateneul Român printr-un dialog public între Angela Merkel și jurnalistul şi diplomat Emil Hurezeanu, potrivit organizatorilor.
Accesul publicului la eveniment se face pe bază de bilet; fiecare tichet include un exemplar al cărții, iar o categorie limitată de bilete oferă volume semnate de fostul cancelar. Editura precizează că memoriiile parcurg copilăria şi studiile în Republica Democrată Germană, dramatismul anului 1989 şi evoluţia sa politică până la cei 16 ani în fruntea guvernului federal.
Volumul oferă şi o perspectivă din interior asupra unor momente-cheie ale istoriei europene şi internaţionale şi asupra procesului decizional în timpul marilor crize. Bucureştiul se numără printre puţinele capitale în care Angela Merkel promovează personal cartea.


Comentarii recente