Aeroportul „Henri Coandă” din București va introduce, începând cu 25 octombrie 2026, un sistem de coordonare a aterizărilor și decolărilor gestionat de un coordonator independent, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Serviciile vor fi furnizate de Airport Coordination Limited (ACL), unul dintre cei mai mari administratori independenți de sloturi aeroportuare din lume. Măsura stabilește trecerea aeroportului la coordonarea de nivel 3, ceea ce obligă toate companiile aeriene să obțină sloturi aprobate de coordonator pentru ore fixe de plecare și sosire.
CNAB precizează că scopul introducerii coordonării este adaptarea numărului de zboruri la capacitatea reală a pistelor și a terminalelor, cu efecte directe asupra reducerii aglomerației și întârzierilor și asupra îmbunătățirii planificării operaționale.
În 2025, Aeroportul Henri Coandă a gestionat peste 17 milioane de pasageri şi aproape 128.000 de mișcări de aeronave. Implementarea coordonării este considerată un pas important în modernizarea principalului aeroport al României.
Neil Garwood, CEO al ACL, a declarat că acest parteneriat sprijină tranziția către coordonare și contribuie la creșterea şi conectivitatea Bucureștiului.


Comentarii recente