Organizațiile de mediu îl critică dur pe vicepremierul interimar Tánczos Barna pentru propunerea de a cere la nivelul UE declasificarea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate. Agent Green susține că inițiativa nu rezolvă cauzele conflictelor dintre oameni și urși și încurajează ignorarea măsurilor de prevenție recomandate de specialiști.
Reprezentanții organizației amintesc că soluțiile eficiente sunt gestionarea deșeurilor, protejarea gospodăriilor şi fermelor, instalarea de garduri electrice, intervenţii rapide, educaţie şi identificarea exemplarelor cu comportament problematic. Aceste măsuri, spun ei, reduc conflictele acolo unde sunt aplicate, dar solicită efort administrativ şi competenţă.
Agent Green acuză şi că, în loc să aplice Planul Naţional de Acţiune pentru Conservarea Ursului Brun, autorităţile au alimentat o atmosferă anti-urs pentru câştig politic şi pentru a favoriza industria vânătorii de trofee. Organizaţia subliniază că legislaţia europeană permite deja derogări şi intervenţii în situaţii de conflict, deci soluţia nu este eliminarea protecţiei speciilor.
Propunerea vicepremierului vine după declaraţia sa că România ar trebui să solicite la Bruxelles modificarea statutului ursului brun, invocând exemplul Germaniei, care a obţinut schimbarea statutului lupului.


Comentarii recente