Un avion Qantas a fost retras temporar din serviciu pe aeroportul din Roma după ce la bord au fost descoperite ploșnițe de pat, ceea ce a dus la anularea zborului de întoarcere spre Australia şi la întârzieri pentru sute de pasageri.
Insectele au fost identificate într-o zonă din faţa clasei economice a unui Boeing 787 Dreamliner care a operat cursa Perth–Roma pe 9 octombrie. După aterizare, compania a decis să scoată aeronava din exploatare pentru o curăţare şi o dezinsecţie complexă.
Ca urmare, zborul Roma–Perth programat pentru 10 octombrie a fost anulat. Qantas a transmis scuze pasagerilor afectaţi şi a precizat că aceştia au primit cazare şi au fost redirecţionaţi pe alte curse, urmând să îşi continue călătoria în maximum 48 de ore de la ora iniţială de plecare.
Parazitologul Michelle Power, de la Macquarie University, a declarat că cel mai probabil sursa infestării sunt bagajele sau hainele unui pasager. Specialiştii menţionează că ploşniţele de pat nu sunt considerate periculoase pentru sănătate, dar muşcăturile provoacă mâncărimi şi că insectele pot fi dificil de eliminat, ascunzându-se în tapiţerie şi saltele.
Qantas a subliniat că aeronavele sunt curăţate periodic la standarde ridicate şi că procedurile preventive de dezinsecţie se aplică la fiecare 50 de zile.


Comentarii recente