Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a declarat că Rusia și Ucraina păstrează poziții „dificil de conciliat” în privința securității în Marea Neagră și a încetării atacurilor asupra navelor comerciale. Afirmațiile au fost făcute după ce Ankara a transmis ambelor părți o propunere menită să oprească atacurile asupra navelor civile și să faciliteze transportul cerealelor prin această zonă.
„Am transmis propuneri ambelor părți. Am primit răspunsuri de la ambele părți”, a spus Fidan pentru postul NTV, adăugând că Ankara încearcă în continuare să ajungă la o concluzie, deși solicitările celor două părți sunt greu de reconciliat.
Potrivit ministrului, prioritatea Turciei este reluarea transporturilor de cereale prin Marea Neagră, esențiale pentru multe state. El a subliniat însă că există dificultăți ce trebuie depășite pentru a atinge acest obiectiv.
Inițiativa diplomatică a Ankarei intervine pe fondul creșterii numărului atacurilor asupra navelor comerciale din regiune în ultimele luni, multe folosite fiind drone. În această vară, circa 25 de nave turcești, majoritatea sub pavilion străin, au fost vizate, conform Camerei turce de Comerț Maritim Imeak. Ankara a convocat, de asemenea, la sfârșitul lui august ambasadorul Ucrainei în Turcia, după atacuri asupra unor nave turcești în Marea Neagră.


Comentarii recente