Președintele american Donald Trump a anunțat joi că execuția lui Nidal Hasan, condamnat la moarte pentru atacul armat de la baza Fort Hood din 2009, nu va fi difuzată în direct. Decizia contrazice planul inițial al secretarului Apărării, Pete Hegseth, dar nu modifică metoda executării prin împușcare, potrivit AFP.
Trump a spus pe platforma sa Truth Social că, deși transmisia ar fi putut servi drept „element de descurajare”, a luat în calcul și faptul că „mulți oameni foarte buni și bine intenționați ar prefera să nu-l vadă murind”. El a adăugat că Hasan „va muri” și a precizat că membrii familiilor victimelor apropiați vor putea asista personal la execuție, dacă doresc.
Inițiativa lui Hegseth de a transmite evenimentul provocase critici puternice, atât din partea democraților și republicanilor, cât și pe plan internațional, fiind comparată cu practici ale unor regimuri autoritare. Hasan, fost maior și psihiatru militar, a ucis 13 persoane și a rănit 32 în atacul de la Fort Hood, Texas. A fost împușcat de un polițist în timpul atacului și a rămas parțial paralizat.
Un juriu militar l-a condamnat la moarte în 2013, iar de atunci este încarcerat la Fort Leavenworth, Kansas. Hegseth anunțase anterior data și locul execuției: 3 decembrie, la Fort Hood, ora locală 13:00; administrația nu a detaliat public procedurile concrete care urmau a fi folosite.


Comentarii recente