Un tată şi fiul său şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs duminică, în jurul orei 11:00, pe autostrada A3, între Romainville şi Montreuil, în apropiere de Paris. Lamborghini-ul Aventador în care se aflau s-a ciocnit cu un alt autovehicul, a lovit parapetul şi a fost cuprins rapid de flăcări.
Imagini postate de martori pe reţelele sociale arată bolidul verde grav avariat şi în flăcări, blocat în parapet. Celălalt autovehicul implicat, un Volkswagen, s-a răsturnat şi a ajuns cu plafonul în sus.
Conform presei franceze şi informaţiilor citate de procuratura din Bobigny, Lamborghini-ul circula cu peste 220 km/h. Cele două persoane din sportivă, identificate de anchetă drept un tată şi fiul său, nu au mai putut fi salvate: un poliţist aflat în timpul liber a încercat să intervină înainte de sosirea pompierilor, dar incendiul şi starea maşinii au făcut imposibilă salvarea.
În Volkswagen se aflau patru persoane, toate rănite şi transportate la spital. Accidentul a determinat închiderea temporară a două benzi pe A3, iar parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii tragediei.


Comentarii recente