Duminică, 4 octombrie, mai multe zone întinse din insula Creta rămân sub stare de urgență din cauza ploilor persistente care cresc riscul de inundații, au anunțat autoritățile locale.
Cele mai grave pagube s-au înregistrat în partea de est, în unitatea regională Lasithi, însă și zona Rethymno, în centrul-vestul insulei, a suferit deteriorări importante, inclusiv alunecări de teren.
În defileul Samaria, din vestul insulei, opt angajați ai administrației locale sunt blocați, dar au comunicat că sunt în siguranță şi au provizii suficiente pentru a rezista până miercuri; intenționează să părăsească defileul doar când apa va scădea şi vremea se va calma.
În Munții Lasithi, noroiul a acoperit drumurile și fermele, distrugând culturi de cartofi și alte legume. Autoritățile locale au precizat că municipalitatea Podișului Lasithi rămâne în stare de urgență prin decizia Secretarului General al Protecției Civile.
Transportul a fost dificil sau imposibil în multe zone din estul insulei, chiar şi lângă coastă. Localnicii au fost îndemnați să semnaleze imediat pagubele pentru a accelera procesul de despăgubiri, iar în Rethymno li s-a recomandat să își limiteze deplasările.
De asemenea, zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri și adăpostiți în locuri sigure, în contextul în care condițiile meteorologice au afectat infrastructura și accesul.


Comentarii recente